Antichrist

23 04 2010

Scris si regizat de Lars von Trier, „Antichrist” mi-a lasat un gust pe retina. Gust de film greu, gust tarkovskyan, gust de film adevarat. Da, e dureros de privit, uneori macabru sau exagerat de inuman insa prologul si epilogul salveaza pelicula condimentand-o cu arta cinematografica.
Aparent, scenariul e simplu. Un cuplu indurerat de moartea copilului lor care s-a aruncat de pe geam in timp ce cei doi faceau sex in cealalta camera, se retrage la o cabana intr-un tinut numit Eden, pentru ca sotul, psiholog, sa-ti trateze sotia depresiva. Fricile femeii se regasesc in natura din Eden si rand pe rand vor fi trecute sau se va incerca trecerea peste acestea. Doar ca odata constientizate, fricile femeii se transforma in acte inumane. Ca un film adevarat, si acesta e construit pe mai multe planuri de mesaj. Poti sa-l privesti simplu, ca pe un filmde mainstream si sa nu te intrebi nimic, poti sa-l iei ca pe un horor adevarat in care te astepti sa se intample ceva mai presus de intelegerea si principiile tale, sau poti sa-l iei profund. Ajungi sa te intrebi cine e Anticristul, ajungi sa analizezi fiecare gest al celor doi, sau ajungi aproape de paranoia cand elementele din natura apar in film. Scena cu vulpea care iti va spune „Chaos reigns” te va amuza si terifia in acelasi timp. Amuza pentru ca, daca e sa asculti si interviul cu von Trier, te vei intreba razand, daca von Trier e intreg la cap. El chiar afirma undeva ca „vulpea a vrut sa vorbeasca”.
Daca esti cinefil sau om in domeniu, vei crede ca epilogul si prologul sunt arta cinematografica absoluta, nu doar pentru slow-motion sau constructia lor impecabila, pentru alb-negru sau pentru scenele puternice, cadrele contrastante, frumoase la propriu…mai gasiti voi motive si mentionati-le aici.
M-am intrebat in timpul filmului cine e Anticristul si ghiceam pe rand ca e copilul, obisnuit fiind cu idiotenile americane, apoi ca e psihologul, apoi ca e sotia acestuia dar acum cred ca anticristul e frica si tot ceea ce ne destabilizeaza. Frica inexplicabila care actioneaza manete necunoscute in mintea noastra. Frica asta afurisita care distruge relatii, conditii umane si caractere. Voi ce spuneti?

M-am mai intrebat daca Anticristul e mult prea explicit? Chiar daca as fi fost tentat sa spun ca da (paralelizand cu scurt-metrajul CARNE – regia Miruna Boruzescu, film pe care m-am suparat la propriu si l-am criticat in gura mare), dar in final am concluzionat ca nu e. Cum altfel poti explora frica in cele mai adanci sensuri ale acesteia daca nu prin explicitare? In fond, nu ii spui o poveste frumoasa privitorului. Au fost si critici care au spus ca von Trier e misogin, concluzie extrasa dupa scenele in care regizorul degradeaza conditia femeii din film (femeie care de fapt se auto-degradeaza prin comportament) sau ca scena clitorectomiei nu si-a gasit rostul in film insa dupa mine, Anticristul trebuie gandit ca pe o metafora si cand gandirea metaforelor e greoaie in cinema-ul actual, nu iti ramane, ca regizor, decat sa fortezi privitorul sa retina si sa-si reaminteasca scenele. (ce ciudat sa va spun eu sa nu fiti prea critici cand pe mine m-a uimit si inca ma uimeste scena masturbarii barbatului ranit…Cat de distrusa trebuie sa fii ca femeie sa faci asta?)
As fi scris aici un fel de concluzie aici insa mi se pare in van. „Anticristul” nu e un film dupa care sa pui punct. Va lansa replici si contra-replici, certuri si va fi blamat sau admirat. La naiba! Eu as face un film asemanator acestuia, atat de mult m-a impresionat.
Ca sa nu inchei cliseistic, mentionez ca Charlotte Gainsbourg a primit la Cannes premiul pentru „cea mai buna actrita” pentru acest rol si ca pelicula a fost nominalizata la Golden Palm.


Actions

Information

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s




%d bloggers like this: